marți, 28 aprilie 2009

Micimea formei

Ramane la latitudinea fiecaruia daca sa mai respire sau nu; daca sa mai gandeasca sau nu; daca sa mai vrea...sau nu.
Marea problema a omului ca fiinta sociala e ca depinde de ceilalti. Libertatea la nivelul la care vorbim, al socialului, este si va ramane un lucru relativ. Raportarea la celalalt, subdimensionarea proprie in fata unuia "mai puternic", nevoia de un alt cuvant, pierderea simturilor, slabirea instinctului, sunt oprelisti in fata libertatii Omului. De ce oare cautam sa fugim de...noi, pana la urma, (de aglomeratie, de fum, de gura parintilor, de fite, de boli etc., de fapt), tocmai in adancimea unei paduri aproape defrisate, pe inaltimile unui munte, strabatand salbaticii de care ne ferim de atatea milenii de evolutie?? De ce atunci cand incercam sa ne regasim, vrem cu ardoare un coltisor cu aer curat, cu verde, cu liniste? De ce nu stam in propriul fum, in propriile distrugeri sau, de ce nu, in blocurile noastre inalte si semete?? De ce avem momente in care nu ne suportam dezastrul pe care l-am facut naturii darnice, incercand sa ne sustragem, culmea, tocmai in ea, de vina pe care ar trebui fiecare dintre noi s-o purtam pe constiinta??
Ea ne ofera libertatea suprema, pe care noi, creaturile care am spart granitele Cosmosului, nu o putem "construi". Luam, in casele noastre mici si neincapatoare pentru spirit, franturi din ceea ce a mai ramas din natura dupa noi! Poze, filmari, chiar si lipsita de tehnica artificiala intiparire in memorie, sunt toate niste furturi!
Incercam sa fim superiori universului care ne inconjoara. De fapt nu devenim decat niste stapani peste propriile fiinte, pe care le subjugam dupa dorinta. Adevarul e ca suntem prea mici, prea neinsemnati si , din pacate, prea inversunati , in fata unei lumi care ne suporta!
Ar trebui sa ne gandim macar, ca distrugand, ne insinguram; ca o sa ajungem sa ne suportam numai pe noi insine si ca locurile in care ne mai ascundeam de furia noastra...se vor fi terminat!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu