Ecouri vii de peste mari si tari...
Stindarde ridicate cu trei culori inca proaspete, ploaie de buzz-uri, dor, apropiere si departare in acelasi timp. Niste statui care gandesc ca noi, dar sunt terminate si finisate acolo. Pe undeva, dureros. Amintiri imbracate intr-o lana aspra, de covor taranesc, care zgarie; este ca si cum te-ai uita la casa in care ai crescut, din peretii careia ti-ai ascultat ecoul glasului, dar pe care a cumparat-o altcineva, cu alti copii ce isi vor innoda ganguritul deasupra zugravelii celei vechi. Pantofii abia primiti de ziua ta, imprumutati din obligatie altuia, sa-i poarte.
Ceva, aici, nu a fost de ajuns; ceva s-a terminat, ceva s-a daramat sau poate ca altceva trebuia construit. Ei sunt niste nemultumiti care s-au rezumat in a privi de afara, dintr-un loc poate mai inalt, mai bine cladit, mai suplu...mai elegant; intr-adevar, mai somptuos, dar cu putin, cu prea putin suflet. E confortul lor!
O prietenie nu rupta, ci doar indoita de la mijloc, cu dureri de spate si cu nevoie de unguent anti reumatic.
Vorbeam mai devreme, englezeste, cu niste colege inca mioritice!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu