Îmi caut starea-n care pot să dorm
pe-o parte, într-o rână, sprijinind urechea,
să ascult pământul rece.
În starea-n care pot să mă lăfăi
în ierburi înalte
și să văd, pitite printre spicele lor,
Vârfurile de stâncă, carpatine.
Să-ntind, culcat în frunză, mâna
s-apuc izvoarele de brâu
să mă-nvelească.
Poteca ursului să treacă peste mine.
Și când o mânca, când s-o îndopa
cu zmeură de munte, parfumată,
să plescăie de poftă
în urechea mea.
Caut încă starea în care corbul
să-mi zică frate
și zborul amețitor al vulturilor
să cadă peste mine ca o ploaie de înălțimi.
Acele fulgerelor golașe
să dea în mine găuri, și-n ele
după ploaie,
să vină căprioarele să se adape.
Pe munte, sub fiecare piatră
pe care o întorc,
găsesc, uitate, zdrențe din carnea mea,
culese de vânt și ascunse pentru mai târziu;
În fiecare scorbură sau prin frunze,
prin stâncăriile cele mai năpraznice
se văd reflectând soarele,
Cioburi din sufletul meu.
Și numai acolo,
în cămara munților grei de eternitate,
îmi aflu starea-n care
Pot săruta cu dor
Pământul.
©V. Mihă
