Cu pasul căutăm poteca,
Că ochii-nchină primprejur
Privirea verdelui contur.
Și muntele e-un fel de Mecca.
Deasupra pleoapelor, din frunte
Coboară râul de sudoare -
Birul sărat ce-l dăm pe munte
Pe frumuseți negrăitoare.
Ne vede soarele urcând
Și raza lui, ca o făclie,
Aprinde petece-n pământ,
Sub cetini ca o colivie.
Cuvintele respiră greu
Sub un atâta strat de gânduri.
Iar unghiile pe stânci mereu
Tot parc-ar vrea să scrie rânduri.
Departe-n sus, ca o beteală
De stâncă, vârfu-i așezat.
Cătăm la el cu oboseală,
Mai mândri că l-am căutat.
Mai e. Sângele fierbe. Pas
După alt pas suntem mai sus.
În gând ne strigă un popas.
În ochii-nchiși am și ajuns.
© V. Montano
