Prima zi a lui Undrea
Tara mea, cum este ea,
N-are parte nici de soare
‘N-ziua ei de sarbatoare.
Lapovita, frig si ceata,
Invelesc, ca o mustata
Rece, plaiul ratacit.
Ipohondru si smerit,
Fluturand steag de hartie,
Zgribulit, sub grea stihie,
Sta romanul la parada;
Mai in fata, ca sa vada
Si sa-si spuna ca-i frumos
Al ostirilor prisos
Obosit si fara vlaga.
Tunurile-ncep sa traga,
Aruncand in sus ecou,
Amintind de-un brav erou
Care a trait luptand
Si-a murit…necunoscut,
Primind solda lui de-ostean,
O jerba de flori…pe an!
Lang-un arc de fost triumf,
Cu paltoanele de puf
Sed cuminti, oameni de stat.
Stat…degeaba, scump platit
De cei cu fes gaurit,
Cu pantofi purtati prea mult
Si cu petece in fund!
Curg pe raul de asfalt
Armii lungi cu suflet ‘nalt,
Tineri cu curaj intreg
Ce, pentru romanul bleg,
Stau, vegheaz-asa cum pot
Pe batranul nostru front.
Ce se-ntinde neintrerupt,
De-atata timp netrecut,
In fata lumii intregi.
Suntem in razboi cu toti.
Neinduplecati si hoti.
Doar in vis cutezatori,
Mai tot timpul…pierzatori.
Ridica-vom ridica,
Poate-ntr-o zi toti mana,
Si-i vom lua pe ei la rost,
Pe cei ce ne tin in post;
Pune-vom pe altii-n joc,
Ne vom face-n lume loc,
Vom merge cu pieptu-n fata,
Vom pasi cu dreptu-n viata,
Iesi-vom de sub stihie,
Intr-o alta Romanie!
©V. Miha
