Am primit acum cateva zile o sonerie de sms: se tragea un glont si se auzea mai apoi ecoul tubului cazut pe podea...Poate e veche, nush...
Mi-a amintit de niste ani. Chestii de demult...cu lucruri intregi, care bucurau sau intristau, dar erau, oricum, fara schije. Cand nu eram nevoit sa mananc doar jumatate de acadea, sa trag un singur fum dintr-o tigara, sa zambesc cu o juma de gura!
Mi-a trezit niste ganduri la care visez sa se mai intample. Sa ma pot intoarce pentru o scurta vizita pe "acolo", pe "atunci", sa gust o farama de lume, sa-i vad pe toti, sa-i imbratisez si sa ma bucur ca mai sunt toti...impreuna.
Viata asta m-a invatat sa fiu singur, sa fiu eu cel care are de facut ceva, care are grija de altii, care trebuie sa imparta timpul, pe care de prea putine ori pe...an, il asteapta cineva cu masa intinsa si cu un zambet...Singuratatea e un sevraj, intre doua doze de aglomeratie, de cuvinte, de vorbe, de alte respiratii care sa se auda la unison.
S-au pierdut toate. Sau poate ca nu au fost niciodata, nu stiu.
A fost o fractura, care se recupereaza, cu timpul, tot mai greu; caci doctorii batrani, cu experienta, se imputineaza, sau nu mai au putere, sau au... uitat; cei tineri n-au timp, iar cei dintre acestia, se chinuie sa-si lipeasca propriile fracturi. Este un sistem de medicina sufleteasca, cu multe lacune...printre doctorii mei!
e trist, dar cred ca mereu a fost asa. Ne incapatanam noi sa stam impreuna, sa fim copii, sa fim unii ca altii. Dar nu eram, eram doar niste persoane aduse impreuna de o decizie, cel mai probabil luata de altii in numele nostru.
RăspundețiȘtergere