Un timp al secretelor. Am vazut cum este sa trebuiasca sa tii un secret. Si nu e bine.
trebuie sa iti depasesti vointa, sa te eliberezi de tine.
Simteai astazi cum e primavara. Cea uitata, cea in care te pierdeai, in zapada de flori prin care iti cautai inceputurile. A fost parca o zi dintre cele pe care aveam impresia dureroasa ca le pierdusem. Tolanit la soare, proaspat ca un fluture care isi intinde prima oara aripile, simteam ce numai anii care au trecut sau, mai rau, amintirea lor, mai putea sa imi ofere: libertatea unei gaze, desfatarea unui mugure care se sparge, solitudinea unei flori de camp, ascunsa intre alte milioane; azi, am descoperit ceva din frantura propriului inceput...simtirea care se nastea in mine cand casa parinteasca, prea golasa, curtea ei, prea mare, nu-mi mai erau de ajuns, cand cautam desfatarea desavarsita in departarea unei gradini plina cu pomi care se pregateau sa infloreasca, intre un zgomot atat de vag, nascut de inotul unui gandac printre firele de iarba, in visul aieve al verdelui crud, nemarginit...
Cred ca in fiecare zi ne putem naste cate o parte, putem dezveli cate o bucatica din noi; pe noi...cei noi trebuie sa ne aratam si altora spre a-i face si pe ei cunoscatori ai unei legi pe care suntem capabili s-o respectam: sa fim!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu