Din pantecul inghesuit de lumanari al casei domnului, scapa, parca intr-o visare, preotul. Pe crestetu-i atins de calvitie, roiau broboane de sudoare; la pieptu-i sedea comod Evanghelia, aurita, ca o fereastra spre Dumnezeu. Pasea moale, inghiontit la fiecare pas de lumea grabita.
Parca nu mai avea timp. Parca Fiul Omului invia fara el, ca fara un martor important in fata caruia trebuia sa se justifice. Daruia ragusit lumina.
Intr-o clipita, toata suflarea era atinsa de izbucnirea vie a unei flacari ce venise (vezi doamne), tocmai de la Ierusalim. Putini impresionati.
Un "Hristos a inviaat...", porni prelung din gatlejul omului, fortat toata saptamana; ca o unda, urarea se risipi in intreaga ograda, gasindu-si ecoul pe buzele multora, emotionati foarte de cantatul in public, dar care aveau speranta ca prin asta, li se va intampla ceva bun, ceva miraculos.
Momentul se consuma repede. Statia nu ajuta si bietul popa se chinuia din rasputeri sa raspandeasca dumnezeirea, singur si ragusit, in piepturile fiecaruia din armata de oameni. La fel de repede cum iesise, preotul se ascunse inapoi in altar...Se auzi o rasuflare generala, de usurare, ca s-a terminat si anul asta!
Ma uit lung la cei care venisera cu mine, ei la mine, si ne zicem, parca fiecare pentru el...Hai sa mergem!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu