Și mai sfințesc cu ea ceva din mine.
Nu știu să-not, mă-nec, oh, și ce dacă,
Măcar să știu că m-am 'necat în tine.
În ochii tăi e, clară, ploaia de amiază,
Ce-o naște vântul, vara, dintr-o dată.
În ea stea omul, mințile să-și piarză,
Cum eu le pierd de fiecare dată.
Când mă privești cu ochii de cerneală
Inima-mi este ca o coală de hârtie:
Ce scrii pe ea nicicând nu se mai spală,
Și oricând pe deasupra se mai poate scrie.
Când Domnul Dumnezeu ți-a pus lumină,
În ochiul tău, nevinovată și albastră,
Nu s-a gândit cum să îți dea așa o vină,
Să iei lumina cui va să te privească!
© V. Montano
