Trecusera trei zile lungi, de curatenie generala. Eram intr-o forma de zile mari...si trebuia sa o tin tot asa pentru seara, cand, intr-o falsa smerenie asteptam sa se termine mai repede sceneta cu a nu stiu cata inviere a lui Hristos.
Sa fii fost doua'spe fara zece.
Multimea neincaputa in curtea bisericutei era inca intre fagasul bancurilor, cate ceva despre rude, ultimul meci de fotbal si manariile politice neintamplatoare. Era tare greu de ajuns in transcendent, si mai greu de depasit starea lumeasca spre aducerea aminte a momentelor biblice. Intunericul facea situatia si mai "pamanteana", si mai culpabila, si mai omeneasca; in el oamenii se detasau de jena contextuala si isi tineau discursurile materialiste parca mai cu patos, mai deliberat, mai autentic...
Se apropia de miezul noptii. Pe fundalul intunecat parca se scurgea si mai multa lume; din cerul de deasupra plangeau suspinele clopotelor, sucite de oboseala, surprinse stramb de niste urechi la fel de obosite de rugina zgomotelor de zi cu zi...
Freamatul crestea.
Lumina faclelor de ceara se impleticea intre respiratiile tresaltate ale fiecaruia, aproape sa se stinga, pentru a se aprinde iarasi, la o adiere, ca o torta olimpica.
Lumina se stinse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu