Azi-dimineata ni s-a lungit timpul. Avantaj el. Trebuie sa dam din maini mai des, sa respiram mai des, sa gandim mai des. Avantaj el. El devine telescopic, noi ficsi. Avantaj el. Uite ca suntem devansati in permanenta de rostogolirea clipelor, de sirul nesfarsit de avantaje pe care el, timpul, le are asupra sufletelor noastre incerte.
A avut totusi un moment de ezitare, cand, pana sa-si ia tributul, s-a oprit o secunda. Eram in culmea fericirii! Eram si noi, pentru o scapare a infinitului, vesnici. ne-a fost inghesuita vesnicia intr-o clipita...
Pe la sase jumate,tot azi-dimineata, sorbeam din doza zilnica de otrava. In jurul meu, se stinsese orice zgomot artificial. Ramasese o liniste surda...Era momentul cand zorile se chinuiesc sa scape din tolba noptii, cand cerul nu mai e cer, cand pamantul nu mai e pamant, cand noi nu mai suntem noi...Era momentul cand sublimul sedea intins gros pe o felie de visare, intoarsa de pe o parte pe alta. Sedeam singur...Pe ceilalti nu ii interesa momentul. Adormisera.
Ca la un semn, am devenit cel mai neajutorat spectator, in fata desavarsirii. Au inceput sa cante pasarile...Era ceva atat de intens si de frenetic, atat de vulgar si de dumnezeiesc, amuzant dar atat de intim, incat mi se facuse rusine ca ma aflu acolo. Omul a luat modelul pasarilor, le-a transformat in colosi de tabla care stapanesc cerul; acelasi "sapiens" le-a imblanzit, le-a inchis in colivii,le-a pus sa il imite, le-a imitat el insusi, mecanic si desantat, le-a ucis; tot el, le-a luat faramele de univers in care isi duceau traiul minuscul; un singur lucru nu a reusit sa le rapeasca: glasul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu