Din cand in cand mai cade cate un fulg dintr-o zapada intarziata...Cerul e tintuit de un soare prea palid pentru o zi trecuta bine de firul Martisorului, intr-un timp opac si umed; nici nu mai stiu de cand n-a mai inflorit un pom, n-a mai inverzit o frunza, nu s-a mai stins in lumina albastra a infinitului o raza de soare...
Inca e uscat totul! Mai invie pe marginea alunecoasa a cerului cate o hoarda de nori, ca niste pasari maiestre, ce-si scutura aripele de fum, cu ploaie sau nestemate inghetate.
Suntem undeva intre doua anotimpuri, intre doua bucati de an; in rastimpuri se aude ecoul unor povesti cernute la gura sobei, mai trazneste din vatra cate o scanteie si, tot acum, ne zboara gandul spre orizontul unor pasari calatoare, spre campii elizee ingrasate de flori, spre un maine cu soare, cu noroc, cu speranta.
Nu ne mai ramane decat asteptarea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu