Siluete

Nea Gheorghe abia se trezise. Era morocanos. Ieri, ii intrase blestematul cela de urs "catra mioarele" sale. Abia scapase de el. Ii omorase patru oi, si inca si dintre cele cu lapte...Necaz mare pe capul omului, deh!
"Scurta al dracului , noaptea asta", trazneste, aruncand de pe el velinta de lana, creata si roasa de vreme, ca pe nu stiu ce vis urat. Si casca larg, pieptanandu-si cu degetele capul plesuv si mare. Se ridica in picioare si se intinse ca un copil rasfatat. Se zgribuleste apoi, ca de-o adiere si-si trage pe dansul cioarecii tociti si patati, din loc in loc, cu picuri de sange de salbaticiune. Ia din cuiul de langa fereastra lampa veche si, intr-o scanteiere, aprinde sfoara uda de petrol, rostogolind pe peretii odaii franturi de lumina jucausa. Trage din dosul patului de paie galeata cu apa, scufunda o ulcica in ea si, deasupra vetrei, isi boteaza cu sarg fata arsa de soare, ca pentru o noua dimineata.
Pe ferestruica dinspre rasarit, se ingana o fasie subtire de violet, in tacerea intunecata a diminetii. In fata ei, parca gustand din tabloul ce ii se infatisa, batranul apleaca ochii si isi face cruce; larg, taraneste, ca si cum s-ar aduna din patru colturi intr-un ghem; mai arunca o privire locului de unde avea sa se nasca soarele, atintindu-si niste ochi mari si albastri, catre nicaieri. Tremura din nou si isi aduce aminte ca inca nu aprinsese focul. Se intoarce pe-un picior, isi ia suba agatata in cuiul infipt adanc in usorul usii, smulge lampa din celalalt cui si iese, trantind dupa sine usa cabanutei, intr-o asa smucire, de parca voia s-o ia dupa el. Usa de brad, uscata si spalata de atatea ploi, trazni sub izbitura, ca intr-un vaiet.
Ecoul suna printre brazii zdreliti de vant, amestecandu-se cu ei, intr-o ciudata simfonie.
" Te-ai sculat mai Gorun?! Baiatule, te-ai sculat?!", isi unduieste batranul copilareste glasul, intr-un acces de bunavointa, catre tovarasul sau de haladuiri pe potecile codrului, incolatacit, langa cele doua scanduri care-i tineau loc de casa. Cainele se ridica sprinten sa capete atingerea stapanului, asa cum dau mana doi vechi prieteni; mana uscata si batuta a batranului trecu puternic peste crestetul mitos al cainelui, dezvelindu-i doi ochi micuti si negri, ca doua boabe de carbune stins. Gorun tremura scurt la atingere, scuturand lantul jujeului, care ii impodobea gatul.
Ochi sai, alaturi de ai mosului, vazusera multe. De treisprezece ani slujea lui nea Gheorghe de caine credincios, de sfetnic, de prieten...De cand muierea lui trecuse de-a dreapta Tatalui, batranul nu mai avea pe nimeni langa el. Copiii ii plecasera la oras, la scoli, satui de viata nu tocmai usoara...Si de atunci nu-l mai stia decat pe el. Blana cenusie, picata cu cafeniu, a cainelui, era intrerupta, din loc in loc, de urme adanci: mangaierile unor gheare de urs, taieturi de colti capatate din prea mult curaj de la ceilalti caini sau mustrarile apasate cu parul de frasin, cand cuvintele stapanului nu fusesera de ajuns. Toate ii numarau anii, ca cercurile de pe un trunchi. Dar la anii lui, Gorun sedea drept, pazind cu credinta orice lucru al batranului, de parca ar fi fost al lui, si, chiar daca se mai ingreunase, mai putea da inca de furca oricaruia care s-ar fi apropiat prea mult, om sau animal.
Nea Gheorghe se auzea ca o ciocanitoare, din magazia de lemne. Toporul cadea greu si lemnul lovit se despica aproape in aceeasi clipa, sub apasarea exacta, tinereasca aproape, a mosului. Lumina palida a zorilor si oglindirea slaba a lampii cu petrol nu erau de prea mare ajutor; dar omul se invatase; acasa, in sat, avea un bec si cu un fir prin care se scurgea ceva ce nu intelegea, care dadea lumina. Dar pentru lumina asta, pentru soarele asta facut de om, trebuia platit. Si bani, bani nu prea se gaseau.
Pe vale, in stanga, spre miazazi, aburea, ca o strachina cu lapte fiert, ceata. Cerul se impreuna cu varfurile brazilor, se lipea de ei, in paloarea unei dimineti vremelnice.
Cu lampa intr-o mana, si cu cealalta ascunsa sub muntele de lemne, batranul intra gafaind in odaia afumata, de barne. Mainile, tepene inca, apucara strajnic cutia de chibrituri, tinuta la piept, pretioasa. Flacara exploda si dadu nastere intre lemnele uscate, la un alt bulgare de lumina si caldura.
Incalzit, mosul apuca traista din cuier, si scoase din ea un bot de mamaliga rece si o bucata strasnica de branza de as' toamna, punandu-le cuminte, pe amandoua, pe un stergar tesut de nevasta-sa. Trase cutitul din toc, il sterse pe pantaloni, si taie cate o bucata din fiecare; le indesa impreuna in gura, de foame si graba, si mai taie doua; din galeata de tabla smulse o cana plina ochi cu apa, si o dadu pe gat intr-o clipita, multumind, in gand, lui Dumnezeu pentru bucatele sarace. Stranse.
De la capul patului scoase cartusiera burdusita si-si pipai cartusele de carton, cu grija. La fel de tacticos, ridica usurel pusca, din cuiul ei si o trase langa sine. O privi lung, cu nesat, si o stranse parca voind sa-i intre prin vene taria metalului rece; ii mangaie scurt otelele, le trase usor, si le lasa la loc, parca jucandu-se. Se ridica.
Suba groasa, de lana, isi gasi locul pe spinarea adusa putin de trecerea anilor; pe umarul drept propti arma, iar pe stangul aseza tolba de piele. Se cauta sa aiba toate cele, trecandu-si mainile aspre asupra-si, isi potrivi caciula cenusie, de miel, pe cap, si dadu sa iasa. Apoi isi aduse aminte ca mai era de facut ceva, parca uitase ceva...Lua galeata cu apa si o arunca peste jarul nestins inca, din vatra. Trecu ochii roata peste odaie, mormai un "Doamne-ajuta", isi mai facu o cruce mare si iesi...
" Om pusca noi vreun cucos astazi, mai Gorun, mai?!", zise nea Gheorghe, tragand lantugul din parul lui, cu tot cu caine. Impuscase multi cocosi la vremea lui, cocosi de munte, din aceia vanjosi si rotati la coada!
Prinse cainele cu lantul de sine si porni agale, spre perdeaua de brazi inalti cat lumea, pe poteca stiuta...
Din coltul cel dispre rasarit al cerului, porni a invia o raza tematoare, de martie; se lasa inspre pamant usor, printre varfurile brazilor, luminand calea celor doua suflete insingurate, care se pierdeau in intuneric de codru. Om si caine...