Sfârşit de august

Sfârşit de august...sfârşit de vară...sună parcă a romanţă smulsă dintr-un gramofon răguşit, prin a cărui pâlnie de alamă s-au scurs, de-a lungul timpului, cuvinte, vorbe şi poveşti; un disc vechi, zgâriat, rupe dinlăuntrul spiralei lui voci de nălucă odată vie. Mişcarea asta ameţitoare ne-a adus, aproape la fel, între primele frunze căzute ale unui început de toamnă.
Începe graba. Ne grăbim să mai prindem câte ceva din ultimele raze mai puternice de soare, câteva ultime fire de nisip uscat, să ne bucurăm de verdele sincer al unor copaci plecaţi la vârfuri de o adiere.
Se rup dintre noi multe; se deschid zările pentru nişte oameni călători, mai zburători ca păsările, mai tumultoşi ca lăstunii care se dezlipesc de cerul lor de vară şi-şi văd de drum, spre alte orizonturi.
Aerul miroase a părere de rău, a doruri fugare şi rămâne în minte zgomotul şi fremătarea care s-au născut, au trăit în multe suflete şi, spre bătrâneţe, s-au scurs încet ca primele ploi printre frunzele încă văratice.
Atins de-o aripă a vântului mă zgribulesc şi, dintre gene, îmi înfloreşte parcă o lacrimă...