Din câte versuri e făcut un singur om...din câte tristeţi...din câte muzici nemaiauzite.
Din câte munci şi doruri...şi câte şi mai câte iubiri...şi alte doruri neîmpărtăşite...
Omu-i micuţ şi fraged şi cam pătrat la mintea lui cea puţină;
Omul e orb.
Paharnic al unui destin care-i scapă în cupă din ce în ce mai multă otravă,
Beţiv al unor căi încrucişate şi aspre, dormitorul unui suflet neastâmpărat...
Un marinar care spală josnic puntea, înălţat doar de fiorul depărtărilor care îl înghit, de mirosul sărat al zării care nu se apropie niciun moment de el...
Omul e un Sisif vesel, cu muşchi din cel mai prost şi mai tare oţel...Un hău în care se răstoarnă frici şi bombe de amintire. Cenuşa palidă şi aproape stinsă a unei dumnezeiri primordiale, pe care Universul o risipeşte ori de câte ori are ocazia. Omul e o armată de îngeri decăzuţi, indărătnici şi neghiobi...
...şi totuşi...
...Omul e cea mai dorită făcătură, omul e soarele care îmbină sau distruge, o bucată neterminată de infinit, trimbiţa unui triumf, tremurul unei creaţii, cuvântul gol...Omul e cel mai frumos miracol al voinţei!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu