după prăbuşire

Când lumea s-a rupt,
Azurul cerului mult
S-a vărsat în rana deschisă.

Prin văgăunile născute
Şedeau fiinţi necunoscute
Aşteptând o nouă lume.

Eu eram atunci o rădăcină.
Tu, bulgărul de vină
Pentru tot ce s-a întâmplat.

Mă trăgeai în lumea ta păgână.
Cu mâini de ţărână
Cu ochi de noroi.

Eu mă dădeam inapoi.
Dar palma-ţi născută din piatră
S-a strâns în jurul sufletului meu.

Respir cenuşă.
Beau pucioasă din ochii tăi.
Am împietrit.




© V. Mihă