E cerul o grămadă de cenușă.
Și se deschide-ncet a zării ușă
Să zboare păsări spre o țară nouă.
Și totuși vântul rupe frunză verde.
Abate spre pământ flori cu miros.
Încă e cald și încă lesnicios.
Și încă ai păduri să te poți pierde.
E mărul verde încă. Para, pară.
Broboanele din vie nu-s albastre.
Noi suntem încă doi. Mâinile noastre
Lipite-s bine încă, dinafară.
Mai e din vară cât să scrii-ntr-o filă.
Cât să deprindă bine puii zborul.
Însă mă tem că, iute, viitorul
Va cam rămâne fără clorofilă.
© V. Montano
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu