În locul gol ce l-am găsit în mine
Am pus semințe de eternitate.
Și cu tristeți și răutăți udate
Au crescut veșnicii ca ierburi între șine.
A-nflorit lumea cealaltă lângă șanțuri,
Pe poteci veșnicia a-nviat;
și uite-așa, în hore și în valțuri
un dans al nemuririi s-a-ncheiat.
Tresaltă-n mine din seminți uitate,
ieșiți din vârsta-a doua-a lui a fi,
pe frunți cu plete blonde, bucălate
pui de eternitate și-alți copii.
Ca o grădină-n plină primăvară
am înăuntru veacul înflorit.
Miroase-a ani trecuți la mine în cămară
și zile noi de sub zăpadă au ieșit.
Nu cred ca moartea să mă ia vreodată.
Nu cred că pot pleca de-aici curând.
Că-n stup am matca mea desperecheată
și-n faguri zile rându-și așteptând.
Și cât voi mai putea să am vedenii,
să fiu nebun de azi, de mâine, de etern,
și-n fața vieții-umil să mă prostern,
nu va să-mi auziți la cap ectenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu