tomnatic

Cețuri lungi, albe, pribege

Încep vii să se alerge

Împlând văile de vrajă.

Munții maturi le stau strajă

Jocului, privind departe,

Cetind lumea ca pe-o carte

Cu ochi tari de stâncă sură,

Aspri la cautătură.

De pe munte, pe sub ceață,

Un șuvoi de lână creață

Poartă suluri de mioare

De măgari și de samare,

Care vin de se întoarnă

Chinuite greu de toamnă,

Către casă. ‘N urma lor

Rămâne piatră și dor.

Prin pădurile uitate

Curg ecouri colorate.

Se adună-n straturi groase

Frunzele neputincioase

Pe morminte de surori.

Peste ape, pe cărări,

Pe-nălțimi și prin gropane

Lasă frunzele ciolane.

Bate vântul pe poteci.

Apele aleargă reci.

Diminețile se mint

Pe sub brume de argint.

Ploile prin zile sapă.

Soarele în nori se-ngroapă.

Nopțile atârnă lungi.

Toamnă. Moarte. Plânset. Rugi.

©V. Mihă