Între ferestrele mari ale verandei din față, se înghesuie o bucată mare de lume. Pe tavanul ei au alergat verile calde, cu vînătăi în genunchi, ale copilăriei mele. Acum când au revenit fotoliile aici, m-a lovit pofta de nebunii ale unui pierde-vară.
Aici, timpul se oprea pe vremuri; acum pare că încetinește doar, îndeajuns totuși să îmi arate că lucrurile nu s-au schimbat atât de mult.
Aici stătea bunicul, vara, și își pierdea după-amiezele citind și explicând unui copilaș ce scria în cărțile lui; mai târziu, unui băiat, cum mergea locomotiva cu aburi pe care a condus-o; și bunica făcea cafele...
Acum, aici, stau eu, cu barbă și mustață, lângă un om cărunt care abia mai zărește, încercând din răsputeri să-i explic ce e ăla, calculator. Într-o scurtă pauză din lucru, mă duc și fac cafele. Doar pentru mine și pentru el. Bunica...nu mai bea cafea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu