Țară, țară,
turmă fără păcurar,
cu lână udă de sângele tău,
cu coasta îngherată de lupi,
amețită de foame,
uitată sus, departe, nicăieri,
Țară, țară
cu răni neoblojite care put,
ca un oștean
uitat în viață printre morți,
pe câmpul de bătaie,
Țară cu negi
pe fruntea ta bălaie,
leproasă grădină fără floare,
care te ofilești fiece veac mai mult,
care te ține-n loc Dumnezeu
în aceeași toamnă,
Țară ca o colivie ruginită,
ca o pădure arsă,
ca o casă dărăpănată,
ai ținut cu greu în tine,
mereu, suflete.
Suflete, ce faci cu țara ta?
©V.
Mihă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu