zăpada

Ninge.

Ninge peste țară,
Un cuprins de fulgi uriași;
Un omăt, ca o povară
De oțeluri de ocnaș.

Ninge.

Ninge prin răspântii
Cu blesteme și cu foc,
Din demonice osârdii,
Într-un nechemat soroc.

Ninge

Un scuipat galbui ce-i trece
Unui nour printre dinți…
Care ne privește rece,
Cu un snop de ochi fierbinți.

Ninge.

Ninge ca un rug aprins
Care-a ars o vrăjitoare
Și cu fumul necuprins
Otrăvește-ntreaga zare.

Ninge

Cu zăpezi greoaie,
Reumatice și ude.
Cerurile se despoaie
Infinite și zălude.

Ninge

Căutând finalul
Tragediei glaciare-n
Care salta uraganul
De reci semne de-ntrebare.

Iarnă,

Cel din urmă cioclu
Care-astupă cântul lumii
Și la cap îi pune-n soclu
Statuia deșertăciunii,

Und’ ne duci?!





© V. Mihă