Cand vine seara peste noi
precum o lume de apoi,
Când nu mai știu și n-am habar
să te mai scriu într-un chenar,
Când nu pot fi nici rău, nici blând,
Când mor pe viu, trăiesc în gând,
Când nu-mi știu locul de popas,
de stat și de trăit, de ‘mas,
Când lumea-i toată rece, sloi,
și nu mai suntem amândoi
să ne-ncălzim la suflete,
să ne hrănim cu zâmbete,
Cu toane, vreascuri și mirări,
Să ne răbdăm, peste răbdări,
Să ne uităm noi amândoi
în fiecare,
Când vine seara, rece, grea,
Nu sunt al tău, nu ești a mea.
Și-atâta mai apuc să fac:
să te aștept, să-nvăț să tac.
Când noaptea vine tam-nisam,
deși mai sunt, deși mai am,
Te caut chinuit,
adorm acoperit
de amintirea ta.
© V. Mihă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu